Membrii juriului Internetics 2007 cred ca bugetele dedicate publicitatii online vor incepe sa creasca pe masura ce advertiserii vor fi din ce in ce mai bine informati in legatura cu beneficiile acestui mediu.
Incepand cu editia de anul acesta a festivalului, Internetics si-a propus sa ofere comunitatii de marketing si comunicare o imagine cat mai completa a continutului online, pentru a incuraja dezvoltarea unei comunitati a specialistilor in online care sa cuprinda si sa aduca cat mai aproape de Internet oameni de marketing din companii.
Cu ocazia evenimentelor care vor avea loc in perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, Internetics va reuni in timpul seminariilor, dar si la Gala de premiere, nu numai programatori web, designeri web, programatori, agentii specializate in web design, web development, ci si publisheri online, agentii si regii media, antreprenori online, advertiseri, divizii de interactiv ale agentiilor de publicitate si agentii de publicitate.
Astfel, oamenii de marketing din companii vor avea ocazia sa intre in contact cu cei care creeaza continutul online, dar si sa vada proiecte si idei de succes.
Ce credeti ca i-ar putea determina pe advertiserii din Romania sa investeasca mai mult in online, decat in prezent?
"Marketerii folosesc ceea ce stiu: TV, radio, presa si outdoor. Oamenii de marketing inca nu stiu care sunt particularitatile publicitatii pe
internet, ce se poate face, care sunt rezultatele, care este pretul
corect. Deci o mai buna informare a advertiserilor despre acest canal este factorul principal.
Presiune din exterior, de la companiile mama: «in bugetul pe 2008 trebuie musai sa alocati x% pe online».
Presiunea concurentei: «X-ulescu este pe net. Trebuie si noi sa facem ceva in acest sens»."
Constantin Ferseta - Marketing Manager neogen si membru al juriului Web Promo
"Cred ca suma si modul in care se investeste in publicitatea online din Romania sunt corelate cu dezvoltarea pietei de publicitate in general. Cred ca sumele cresc intr-un ritm accelerat, cred ca subiectul este din ce in ce mai prezent in discutii, asa ca nu imi fac griji.
Nu cred ca domeniul trebuie impins cu adevarat, ba dimpotriva, industria publicitatii nu face fata - din punct de vedere al imaginatiei si capacitatii - dezvoltarii internetului in Romania."
Daniel Gavrila - Managing Partner Glue si membru al juriului Web Promo
"In acest moment, cred ca lipseste in primul rand «mediul» in care sa se poata cheltui mai multi bani in advertising online. Ma refer mai exact la lipsa (sau insuficienta existenta) a contentului solid care sa atraga utilizatori care conteaza pentru advertiseri.
De asemenea, cred ca agentiile de publicitate inca nu stapanesc pe deplin resursele si avantajele oferite de Internet advertiserilor si nu directioneaza clientii catre acest mediu. Aici lucrurile se vor schimba pe masura ce in agentii vor aparea profesionisti in advertising online care vor putea promova clientilor solutiile de comunicare online. Intr-un cuvant cred ca in Internetul romanesc nu sunt inca suficienti bani care sa atraga la randul lor banii advertiserilor."
Cosmin Golea - Director Executiv First-Solutions.net si membru al juriului Web Space
"Un mix intre obtinerea de informatii despre mediul online si rezultatele care se pot obtine pe de o parte si spargerea ghetei de catre un competitor direct care sa atraga apoi toata industria pe de alta parte."
Radu Ionescu - Managing Director Kinecto Permission Marketing si membru al juriului Web Promo
"In primul rand, oamenii de marketing sunt oameni de cifre si inca nu exista destule demonstratii coerente ale eficientei campaniilor online. In al doilea rand nu exista structuri in cadrul departamentelor de marketing care sa inteleaga potentialul acestui mediu. Si nu in ultimul rand companiile care livreaza strategii si creatie online nu au investit suficient in educarea pietei si inca nu au resursele sa livreze campanii puternice care sa legitimize acest mediu cu un potential enorm."
Razvan Matasel - Deputy Managing Director & Head of Planning Leo Burnett si membru al juriului Internetics Web Promo
"Versiunea online asigura si comunicare in abele sensuri, facand online-ul mult mai interesant si mai reactiv la feedback-ul cititorilor. O reclama bine pozitionata intr-un site cu un anumit gen de audienta aduce mai multa valoare decat un poster mare lipit pe un bloc, care pentru unii ajuta la infrumusetarea orasului, pentru altii strica aspectul gri al orasului iar pentru altii trece neobservat."
Bogdan Musat - Developer & Platform Group Manager Microsoft Romania si membru al juriului Web Space
"In continuare grosul bugetelor de comunicare in Romania se orienteaza spre canalele clasice, in special pe TV. Cu toate acestea gradul tot mai ridicat de utilizare a computerelor personale precum si cresterea accentuata a nivelului de penetrare a internetului din ultimii ani face ca acest mediu sa nu mai poata fi ignorat. Mai mult decat atat, online ai o serie de avantaje specifice. Poti sa transmiti catre consumatori un volum de informatie pe care un spot TV sau radio nu il poate atinge in 30 de secunde, poti sa interactionezi cu potentialii consumatori, sa masori efectele campaniei in timp real pentru a o ajusta imediat... Nu in ultimul rand, dezvoltarea unor baze de date pentru programe ulterioare de marketing direct, la costuri foarte avantajoase, face din internet un mediu extrem de atractiv. De aceea, advertiserii importanti (in special companiile multinationale) sunt tot mai interesati in utilizarea acestui canal. In masura in care agentiile online se vor ridica la nivelul asteptarilor, investitiile vor creste tot mai rapid."
Mugur Paun - Manager MRM Partners Romania si membru al juriului Web Promo
"Consider ca exista mai multe lucruri care ar ajuta la cresterea investitiilor in online, din care as enumera: studiile socio-demografice realizate la nivel de piata pentru toate site-urile care asteapta bugete de publicitate si aici sustin initiativa BRAT; dezvoltarea site-urilor cu continut propriu, un lucru necesar in cazul unei piete mature online; de altfel, contentul va trebui sa devina preocuparea principala a proprietarilor de site in viitorul apropiat si mai putin dezvoltarea extensiva; in al treilea rand, educarea agentiillor si a clientilor in acest domeniu."
Laurentiu Pop - New Media Manager Initiative Media si membru al juriului Web Space
"Pentru a investi mai mult in online, companiile din Romania trebuie sa angajeze specialisti care sa stie sa estimeze corect potentialul extraordinar al acestui mediu. Incadrarea echitabila a acestui canal in mixul de comunicare ar promova investitia si ar ridica mediul online la justa lui valoare."
Oana Solca - Web Shop & Web Care marketing manager Orange si membru al juriului Web Promo